Grupul Richter a investit 154 milioane EURO în cercetare și dezvoltare în 2020, o cifră care reprezintă 9,5% din veniturile sale consolidate din vânzări.
Cercetarea și dezvoltarea medicamentelor cuprinde patru direcții strategice: activități biotehnologice recombinante, cercetarea și dezvoltarea de noi entități chimice, proiecte în etape avansat destinate produselor pentru sănătatea femeii și produse generice.
De-a lungul anilor, Gedeon Richter România, prin intermediul direcțiunii Dezvoltare Produse, în care activează 75 de specialiști, a reușit să contribuie în mod substanțial la dezvoltarea portofoliului global de produse Richter. Ca rezultat al activității de dezvoltare, stau mărturie o serie de medicamente cu formule unice, lansate ca prim-generice în România, comercializate atât pe piața locală, cât și peste hotare. Toate acestea au conferit și consolidat o poziție importantă subsidiarei noastre, aceea de dezvoltator de medicamente pentru întregul concern, activitatea de dezvoltare farmaceutică desfășurându-se în laboratoare dotate cu tehnologii moderne, într-un flux operațional optim.